Despre un viitor #fărăifose: cum o să fie când n-o să mai fie nevoie să #stămacasa? Ce va avea însemnătate?

Nu, nu-s Mafalda, să știu totul, doar încerc să-i răspund prietenului Cosmin Dragomir, în cadrul (organizat, cât de cât aproape de loc) schimbului nostru de epistole la vreme de coronavirus. Întrebarea lui – cu tot setul de gânduri – era: „Convorbiri #faraifose: Astăzi înțeleg că trebuie să #stămacasă. Te întreb ce o să facem când va trebui #sănumaistămacasă?”. O puteți citi în întregime aici. Încerc să răspund în ceea ce mă privește.

Episodul trecut îl puteți găsi aici.

Mărturisesc că, mai bătrân fiind, nu-s foarte sigur că voi putea să mă „reinventez”. În ce? Cum? Degustător cu vreun scop (m-a asigurat Cătălin Păduraru când am mers anul ăsta la evaluarea pentru campionul din Cotnari că) n-o să mai existe – fiindcă niște algoritmi mai deștepți decât oamenii vor decide ei ce e pe gustul fiecăruia dintre noi. Bucătar bun n-am fost vreodată, fotograf nici atât – că poate ar fi ieșit din mine un foodblogger de prestigiu. De hair styling n-am habar iar răbdarea să mă fac barista îmi lipsește și ea. Blogging-ul și comunicarea în social media se pare că se fac și se măsoară în moduri care-mi scapă (dovada, aici!) Decolteul meu a devenit mai generos odată cu trecerea timpului (și a autoizolării), dar nu cred că-i chiar de arătat pe Insta for a living. De polițist n-am pile, de profesor doctor n-am plagiate…

Omenirea are mereu nevoie de povești convingătoare. Dar ele trebuie să fie relevante

Îmi rămân puține ocupații pentru „după”, având în vedere că m-am și îngrășat și nu-mi place mersul pe trotinetă, deci nici de delivery boy nu-s potrivit:

• portar la o parcare (pe telecomandă știu s-apăs – e drept, nu știu să fac asta cu emfază, să-mi dea șoferii de gipane 50 de lei, dar măcar 10…);
• vânzător la magazin de vinuri – dacă or mai exista meserii ca asta în real life (ar fi ok, că mai poți bea cu clienții, dar nu-s sigur că m-aș descurca la casa de marcat);
• moșuleț de securitate la o farmacie, să nu fugă ceilalți moșuleți tâlhari cu paracetamoalele

Necazu-i că nu-mi place niciuna dintre astea prea tare.

Așa că, probabil, nici n-o să încerc să mă reinventez! O să rămân același Grinch convins (cum am scris și în primul răspuns) că doar educația ne salvează, că tot content is king și că șapte ani de-acasă nu-s ceva de azvârlit ca un bagaj inutil. O să încerc să spun povești în continuare, cu speranța că dacă omenirea a avut nevoie de povești de când există, n-o să renunțe tocmai acum, de la un amărât de coronavirus. Not on my watch, în tot cazul.

Sau, vorba prietenului Fumurescu: „Lasă, băă, că n-o fost niciodată să nu fie cumva”! „Cine mănâncă împreună, rămâne împreună” – remember?

Viitorul în gastronomie va fi local și sezonal sau nu va fi deloc

O întrebare pentru viitor este: ce anume va mai avea însemnătate atunci, după coronavirus? Mă refer la gastronomie și vinuri, și în special la „ale noastre”, din România. Ei, bine, cred că vor avea însemnătate ACELEAȘI idei despre care noi am crezut că aveau și înainte. Nimic nou sub soare – ideile trebuie recirculate pe înțelesul fiecărei generații. Dacă scoatem din întrebarea de mai sus referirea la actuala criză, fix asta a fost întrebarea și când ne-am apucat să scriem Manifestul pentru gastronomia și vinurile din România și să organizăm Congresul național pentru gastronomia și vinurile din România

Am auzit, de la intrarea în carantină, atâtea lamentări și miorlau-uri, tot felul de discuții despre „cum vindem”, dar prea puțin despre „ce vindem” și „de ce facem așa ceea ce vrem să vindem”. Care vor fi ideile dominante în gastronomia românească? Cum putem să le influențăm în bine? Cum putem să ne influențăm în bine?

Ca să nu pară că mă eschivez, enumăr aici și eu ce aș vrea să devină idee dominantă – diferențierea gastronomică (a noastră, dar și a profesioniștilor din producție) pe bază de criterii ca: local, tradițional, sezonal, sustenabil, experiențial – atât în marele restaurante cât și în marele retail (și, de aici, în casele oamenilor). Cred că „experiențial” ar merita o detaliere: sper ca, pentru tot mai mulți dintre noi, o masă să fie considerată memorabilă nu pentru că e de fițe, ci pentru că ne-a stârnit o emoție. Dacă ne vom da nouă înșine timp să trăim masa, cred că așa ne vom respecta mai mult și pe noi, și pe cei care o produc. Pentru asta, însă, avem nevoie cu toții de educație.

Cosmin, ai legătura!

• Poza din deschiderea articolului e o mangleală ticăloasă de pe Sendiancreations.com, un site pe care vi-l recomand.