Up close and personal și #fărăifose, despre relansarea „Connaisseur…” de la 15A

Povestea „oficială” a apărut pe Vinul.ro. Las aici, ca să nu uit dar și ca să citească cine vrea, partea „cealaltă” a relansării cărții „Connaisseur fără ifose” din 21 iulie: 1. ce-am spus; 2. ce-am simțit; 3. ce-aș fi vrut; 4. ce aș vrea. Un fel de „dare de seamă și platformă program”, dacă pot să-i zic așa.

1. Am spus cum intitulasem inițial cartea – „În tribul meu de vinuri„. Am spus că m-am răzgândit după ce un prieten drag, de peste ocean, bine priceput în ale scrisului și publicisticii (între multe altele), a citit manuscrisul și m-a îndemnat să găsesc ceva mai… comercial. Evident, fiind vorba de vin, prima idee (și n-o spun deloc cu mândrie, fiindcă de fapt e un clișeu) a fost „connaisseur”. Mă bucur doar că m-a luminat bunul Dumnezeu să-i alătur „fără ifose”: cred / sper că am reușit să aduc astfel un pic de contradicție între termeni care să genereze puțină tensiune. Aici, între noi fie vorba, îmi dau seama că prietenul meu – care nu prea pune vin în gură, preferă berea multă – a avut perfectă dreptate, atât stilistic cât și (mai ales) fiindcă „tribul meu” se dovedește a fi destul de redus numeric, lucru demonstrat și de „numeroasa” prezență la relansarea cărții.  Ceea ce mă duce la punctul doi.

   

2. a) Om fi fost noi relativ puțini la întâlnirea de relansare (vă mulțumesc tuturor!), dar m-am simțit ca un urs la butoiul de miere sau ca vrăbiuța la ochiul de apă într-o zi caniculară: să revăd prieteni și cunoștințe vechi sau mai noi a fost reconfortant și m-a scăpat de tracul vorbirii în public – trac care mă roade grav de fiecare dată. Prezența lor mi-a dat încredere că om fi noi puțini, dar suntem buni :-D. b) M-a bucurat că fiică-mea a reușit să ajungă și să mă surprindă cu o replică rapidă și neregizată (i s-a pus întrebarea din public, în mod neașteptat, când a venit să ia ceva de pe masa de unde vorbeam), atunci când Bogdan, care n-o văzuse de măcar 5 ani, i-a cerut să spună „ce a învățat ea de la taică-său?”. „Că poți să-ți faci din pasiune profesie, ceea ce… vă doresc și vouă!”. Fără să am vreun merit în gândirea și în replica ei, m-am bucurat să constat că a procesat cu o viteză remarcabilă și fără trac întrebarea, a suprapus-o cu propriile ei observații și a surprins ceea ce gândesc eu într-o singură frază, adevărată, atent socotită și de bun impact verbal, din punctul meu (subiectiv) de vedere. Ceea ce, lăsând la o parte mândria de tată, nejustificată prea mult prin influența mea asupra copilului, mă duce la punctul trei.

   

3. Aș fi vrut să fim mai mulți: nu doar pentru cartea mea, ci și pentru prietenii de la Crama Oprișor, care au adus vinurile și cadourile pentru oaspeți; pentru gazdele de la Bistro 15A; și pentru înșiși participanții la întâlnire, care cred că s-ar fi simțit bine să se regăsească între alții, cu aceleași preocupări. Aș fi vrut să reușim să vorbim mai mult – pare bulshit de PR să spun asta, dar realmente învăț de fiecare dată când mi se pun întrebări sau mi se spun lucruri. Sau când spun eu lucruri. Ceea ce mă duce la punctul patru (și ultimul pe ordinea de zi, că oricum mă lungisem).
4. Aș vrea să fac din #fărăifose mai mult decât o bucată dintr-un titlu de carte: să fac prozeliți și să creez un curent de opinie (da, știu că sună megaloman, mulțumesc de observație!). Sunt sătul de maniaci ai vinului, psihopați care nu reușesc să găsească altceva despre care să vorbească la o masă și încearcă să controleze audiența prin superioritatea cunoștințelor pe care le dețin ei. Sunt sătul de aere și… ifose – de întreaga pompă (ridicolă, după părerea mea) în care adesea e învelit vinul, în general, și care îi îndepărtează pe „debutanții” în domeniu și îi face să râdă pe adevărații connaisseuri (nu, nu mă număr printre ei, zgrepțăn și eu pe la ușile cunoașterii, n-am luat-o razna). Sunt sătul de mâncat și băut „pentru postări de impresionat bula de Instagram”. Aș vrea să readuc oamenilor jovialitatea, încrederea în gusturile proprii, curiozitatea și curajul de a cerceta ce e „dincolo de branduri”, cu o minte deschisă, și de a recunoaște și de a se lepăda de prejudecăți. Să „propovăduiesc” vinul așa cum îl văd eu că-și are locul într-o viață de om normal, și anume ca fiind doar o parte din stilul de viață – alături de mâncare, prieteni reali, lecturi, călătorii, convivialitate și bune intenții – și nu ca fiind stilul însuși. Că voi face asta prin articole, conversații, (re)lansări, podcasturi audio sau video, concepte de evenimente sau de marketing – doar bunul Dumnezeu poate să știe.

Oricum, vorba prietenului meu care m-a convins să schimb titlul cărții: „lasă, băi, că niciodată n-o fost să nu fie cumva”.