Huoo, libărcilor, luați mâna de pe Irina Rimes! Decât #connaisseur cu fițe, mai bine artist #faraifose

Nu mă gândisem neapărat la treaba asta când am scris cartea „Connaisseur fără ifose„, dar discuțiile despre oportunitatea ca ambasador al Zilei Brâncuși 2020 să fie numită cântăreața Irina Rimes mi-au dat o palmă de m-am trezit cu lacrimi în ochi: ne place să ne dăm ifose. Moaaa, ce ne mai place! Cum apare chiar și cea mai mică șansă să tragem pe cineva jos, în noroi, și să-l batem la fundul gol cu „experiența” noastră, cum sărim ca libărcile – iar dacă persoana în cauză a mai și realizat ceva în viață, „treaba-i bună, am învins! Să moară chiaburii, să moară burghejii!”.

Mă întorc la Irina Rimes doar ca să notez că nominalizarea ei CHIAR a atras (din nou) atenția tuturor generațiilor că există Brâncuși, că discursul ei este unul logic, de bun simț, și că doamna CHIAR are o audiență masivă și „proaspătă”, o simțire convingătoare și o autoritate artistică reală (e drept, în alt domeniu).

Da, știu, multora le-ar fi plăcut mai mult salam (sau Salam?!?). Eventual în găleți de la pesedeu – în care să se spele pe creier „după”.

Pe bune?!?

Un extras din declarațiile Irinei Rimes: „Eu aş putea să învăţ o viaţă despre Brâncuşi şi, la rândul meu, să îndemn tinerii din generaţia mea şi din generaţiile mai mici, generaţiile cărora mă adresez, să înveţe împreună cu mine. Eu, ca artist, mă regăsesc în minimalismul lui Brâncuşi şi mă fascinează felul lui de a se debarasa de toate detaliile inutile atunci când îşi conturează viziunile. Simplitatea acestui om complex pe mine mă inspiră şi cred că ar putea să inspire mulţi, mulţi tineri care îşi doresc să găsească esenţa în artă. (…) Arta este pentru oricine, pentru că nu contează bagajul de cunoştinţe şi nu contează nivelul de cultură pe care îl ai. Atâta timp cât poţi să simţi, atâta timp poţi aprecia arta sub toate formele ei”.

.. știu, e nasol. Nu sună deloc ca Vulpița și Viorel… Și nici ca Pleșu.