Un foarte mic sondaj despre ce vrea băutorul de vin și câteva observații neștiințifice

„…mai ales in “penny“? …pentru mine este descalificat ca om de vin!„ – este părerea exprimată despre mine pe Facebook de un cunoscut care vinde vinuri la un magazin specializat din zona de nord a Capitalei, Wine Territory. El a ajuns la părerea asta proastă probabil pentru că am organizat comisiile – și sistemul – de evaluare calitativă a câtorva sute de vinuri dintre care rețeaua de magazine Penny Market și-a ales componența gamei proprii, „Hanul boieresc”. Am scris aici despre proiect, dacă vă interesează detaliile – ideea de bază este că încercăm să conlucrăm (Vinul.ro & friends) cu marii retaileri pentru a promova calitatea la raft.

Contează pentru clientul din marele retail punctajele afișate pe sticlele de vin de la raft?

L-am întrebat pe autorul opiniei „ce e greșit în acest proiect?”, dar n-a binevoit să mă lămurească, drept pentru care am încercat să mă dumiresc apelând la „înțelepciunea colectivă”. Am inițiat un sondaj pe Facebook – în „bula” mea, evident. Sondajul avea o singură întrebare: „Contează pentru clientul „de retail” indiciile privind calitatea vinului din sticlă (punctaje, medalii)?”

Deloc surprinzător pentru mine, după vreo oră de la lansarea întrebării, 79,5% dintre cei care au răspuns au considerat că aceste indicii contează mult și foarte mult. 2,6% au considerat că nu contează deloc, în timp ce 17,9% au fost de părere că aspectul menționat contează puțin.

Cu alte cuvinte – cel puțin în „bula” mea de Facebook – aproape 8 din 10 concetățeni consideră indiciile de calitate la raft ca fiind importante și foarte importante pentru cumpărători.

Ce-o fi așa de greu de înțeles? Consumatorul vrea calitate, certificată de surse de încredere

Vinul constituie o categorie foarte de complexă și greu de înțeles de către cumpărătorul obișnuit, neprofesionist: într-un singur supermagazin sunt sute de etichete, zeci de soiuri de struguri, zeci de zone de origine, din diferite stiluri de vin. E costisitor, intimidant, copleșitor și nepractic pentru client să le încerce pe toate – chiar și din aceeași „zonă de confort de preț”. E plictisitor și să nu le încerce – mai grav în cazul ăsta fiind că nici clientul și nici piața nu se pot dezvolta.

Sunt ani (peste zece) de când organizăm concursul dotat cu „Premiile de excelență Vinul.ro” – destinat să promoveze produsele care întrunesc cele mai mari punctaje din partea unor grupuri de cunoscători.

Sunt ani de când participăm – eu și colegii mei din comisiile de evaluare – la concursuri având același scop și organizate de alții.

Sunt ani de când toți promotorii de vinuri vorbesc despre nevoia de educare a publicului către calitate.

Tot niște ani buni sunt de când consultantul de management și vânzări Marius Dinu (cel cu care am colaborat și în proiectul pentru Penny) încearcă să convingă și el profesioniștii comerțului cu vin din birourile marilor retaileri – cumpărătorii au nevoie și au dreptul să primească informații din surse de încredere despre calitatea vinului.

Și totuși, abia acum, recent – și abia puțin! – ideea că și clientul din retail merită să primească indicii despre calitate începe, timid, să prindă. Oare de ce?

Vinul are nevoie de un alt discurs – și de răspunsuri de la oamenii care îl beau

„Soarele”, „glia”, „strămoșii”, „pasiunea”, „puritatea”, „misterul”, „miracolul”, „te învăluie” – toate vorbele astea frumoase folosite de regulă de crame pentru a se promova sunt parcă din compunerile din clasa a cincea – când „școlerul” se străduiește să împresioneze, dar jonglează stângaci cu cuvintele. Impresionează o bunică, primește notă mare de la profesor dar… e tocilar și se vede: nu demonstrează convingător că și-a însușit mecanismele comunicării plastice și eficiente, ci doar că a memorat niște clișee.

Nici texte gen „Trimite-ne o poză!”, „Spune-ne ce îți place la noi!”, „Sărbătorește!”, Răsfață-te!” nu mi se par neapărat ok – par mai degrabă comenzi lătrate către public, decât o comunicare reală. O bună dovadă că asemenea „îndemnuri mobilizatoare” nu reușesc, de fapt, să mobilizeze nimic sunt chiar răspunsurile „conformiste” din partea publicului vizat – care de regulă postează (să zic regurgitează?) clișeele de la paragraful anterior. „Sooper!”, „de o noblețe și un gust divin”, „cel mai bun gust din lume”… Serios, fraților: vorbește cineva astfel în viața reală?!? 

Și-atunci de ce cuvinte din categoria asta continuă să se bulucească în discursurile și pe paginile de social media ale cramelor? Au murit coywriterii, s-au terminat argumentele care chiar să facă o diferență? Poate că ar fi momentul ca în comunicarea cu publicul țintă cramele să îi întrebe și pe clienți ce vor? Sau continuăm așa?