Vinul noii generații? Depinde de tehnologie (și aspect), de educație, de grupul de prieteni, de vânzător

Un reputat analist, profund cunoscător și într-o mare măsură “influencer” (că tot e la modă termenul) al pieței internaționale a vinului din ultima jumătate de secol, Hugh Johnson, spunea că “vinurile bune sunt făcute de piață”. Sigur, nu trebuie neapărat să-l creadă toată lumea (eu, personal, da). Dar, chiar dacă nu iei de bune vorbele lui Johnson, socotesc că și numai ca să-l contrazici, tot ar fi bine să acorzi un scurt moment de reflecție acestei afirmații – care, în fond, înseamnă că gustul pieței este cel care determină ce se produce și ce nu. Dar ce este, până la urmă, acest “gust al pieței”? Voi simplifica în continuare, cu toate că evident asta va aduce și o doză mare de superficialitate, dar vă rog să mă scuzați.

Cum influențează tehnologia gusturile?

Ce mai e valabil din “vechea înțelepciune a vinului”, într-o epocă atât de evident și de profund schimbată de noile tehnologii, pentru o generație care are, aparent, orice înțelepciune la distanță de câteva clickuri? Și, dacă tot am adus vorba de tehnologie, cum se împacă ea cu gusturile și cum le influențează – atât de diverse, atât de subiective? Să nu uităm: dincolo de percepțiile senzoriale de bază – dulce, sărat, acru, amar, umami, you name it! – gusturile, fie că vorbim despre pictură, sculptură, muzică, literatură, vestimentație, mâncare și băutură, se formează printr-o serie de experiențe personale, opinii și obișnuințe majoritare ale grupului restrâns din care facem parte, sau ale societății, despre ce e bun și ce nu (gusturile sunt construcții sociale, cum îmi tot spune fiică-mea, care le știe!). Nu ne naștem direct cu gusturile de azi, ci ele rezultă din (auto)educația mai mult sau mai puțin permanentă pe care o avem, fiecare. Azi, această educație – și, deci, aceste gusturi – sunt formate pe baza unor informații și interpretări care ajung la noi preponderent prin medierea noilor tehnologii, și nu prin cea orală sau a tiparului, cum se întâmpla înainte: de la dicționarele online la Google, Facebook, Instagram sau alte rețele sociale, fiecare platformă de pe care ne procurăm informația o filtrează și o dirijează potrivit limitărilor tehnologice sau a intențiilor fondatorilor. Chiar dacă o sumedenie de informații diferite există în memoria serverelor, puterea de stocare și de triere, algoritmii care favorizează site-urile cele mai accesate – ca și viteza de răspândire la mari distanțe – duc, inevitabil, către o convergență a gusturilor pe mai multe continente. Primim “de la rețea” relativ aceleași informații, ne formăm gusturi asemănătoare. Inclusiv în privința vinului.

Pe ce baze își formează noua generație “gustul pentru vin”?

Tinerii – cel puțin cei care beau sau care ar bea vin, din mediul urban, cu venituri care să le permită asta, adică cei care fac obiectul nostru de interes – sunt “născuți odată cu tehnologia”, pe care știu aproape intuitiv s-o folosească. Sunt rapizi în lectură și iau decizii cu viteza tehnologiei – decid aproape instantaneu dacă o informație îi interesează sau nu, “dintr-o privire”. Sau “dintr-o ascultare”, dacă ne gândim și cealaltă cale principală de achiziție a informațiilor: aproape nimeni nu mai are azi răbdarea să asculte un discurs de o oră și jumătate înainte de a decide că nu-i place. “O privire” ne duce, mai departe, către o altă caracteristică: noua generație e foarte receptivă la imagine, nu alocă timp mult lecturii dacă nu e nevoită, din diverse motive, să facă asta. Tinerii folosesc, așadar, “scurtături”, reflexe mentale dezvoltate ca să-i ajute să navigheze rapid printr-o “junglă informațională” în care dacă nu te miști repede, rămâi în urmă singur (apropo, honestly, nimănui nu-i place să “rămână în urmă”, să nu “se descurce”). Și tot apropo de “a nu rămâne în urmă”, să nu uităm că tânăra generație este și azi, așa cum s-a întâmplat în toată istoria speciei umane, gregară. Tinerii tânjesc “să fie împreună cu grupul”, iar asta înseamnă să-și asume, să practice, să afișeze și să promoveze valorile recunoscute de acesta – de la mâncare sau haine la dansuri, locuri pe care le frecventează, muzică pe care o ascultă, imagini și momente care le fac plăcere. Iar în ceea ce privește “valorile recunoscute”, trebuie să intuim că în majoritatea cazurilor nu putem vorbi decât (excepție fac cele “fundamental umane”, desigur) de “cele mai promovate” (ne întoarcem astfel și la “ce ne oferă rețeaua” despre care vorbeam mai sus și care determină uniformizarea gusturilor). 

Ce le spune tinerilor vinul? Și cum le spune? De la sticla din raft la poziția din meniu

De dragul subiectului ales, “generația nouă a vinului”, cred că e mai bine să lăsăm la o parte “bătrânii” (din punctul de vedere al tinerilor, asta înseamnă oricine-i trecut de 50) și să ne întoarcem la paragraful anterior: tinerii își iau informațiile “dintr-o privire / ascultare” și utilizează “reflexe mentale rapide”, care să-i ajute “să nu rămână în urmă” față de “valorile” practicate de “grupul de referință”. Repet, simplific și superficializez… Dar hai totuși să facem exercițiul, cred că e interesant!

Vizual, la prima impresie, o sticlă de vin poate comunica apartenența la un grup de valori pe care clientul s-o găsească atractivă. O etichetă “clasică”, în manieră franțuzească sau nemțească, e menită să arate exact asta – clasicismul, vechile valori validate de timp. Sunt tentați tinerii să îmbrățișeze clasicismul? Istoria ne spune că mai degrabă nu – sau cel puțin nu cât sunt tineri… O altă rută de comunicare o constituie, dimpotrivă, desenele în culori tari, imaginile “de impact” sau “de stare” – care “iau ochii”. Dar, chiar dacă stârnirea atenției s-a produs, mai apar elemente importante în decizia tinerei generații: este imaginea pe placul, “pe potriva” valorilor personale sau de grup ale tânărului băutor? E foarte mult de discutat aici: unii tineri au parte de educație despre mediu încă din școală, dar și datorită rețelelor sociale, care aduce în atenție efectele negative ale activităților umane asupra mediului în care ei vor trebui să trăiască – de aici anumite păreri despre “moștenirea” pe care le-o lasă generația “noastră” și, în general, despre “dreptate”, “corectitudine”, “întrajutorare” șamd; de asemenea, mulți tineri sunt influențați de show-urile și modelele (comportamentale, fizice) atât de vehiculate în rețelele sociale de tip Facebook, Instagram, Tik-tok șamd. Fiecare dintre categoriile vizate de aspectul unui anumit tip de etichetă, sticlă, dop de vin va reacționa diferit la stimul, în funcție și de aderanța la aceste influențe: părerea despre “bunul gust” depinde de educația fiecăruia, iar educația, așa cum am stabilit, vine din ce ai văzut, auzit, trăit, filtrat.

Dar ce ne facem când impactul vizual al sticlei nu se produce? De pildă în meniul unui restaurant, care e o listă de cuvinte, nu una de imagini (lăsăm la o parte momentan meniurile pe tabletă, în care s-ar putea cu ușurință afișa și pozele sticlelor și alte elemente de interes, dar care deocamdată au o răspândire redusă, din motive care-mi scapă). Meniul de vinuri care să fie accesibil, interesant, ar trebui – după părerea mea – măcar să fie structurat pe stiluri clar explicate (“seci/demiseci”, “demidulci/dulci”, “lejere și fructate”, “fume”, “mature, gastronomice”, “tinere, suculente”) sau pe momente de consum în cadrul mesei (“aperitiv”, “pentru felul principal”, “desert”), cu soiul la vedere (mai ales dacă e vorba de cele de mai mare interes – Busuioacă, Tămâioasă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească neagră etc). Pe cât posibil, acolo unde vinurile au obținut medalii de prestigiu, acestea ar trebui precizate în meniu – e un ajutor de preț pentru consumatorii tineri, care sunt exploratori dar încă nu au repere. Sugestiile de vinuri alături de felurile de mâncare, măcar pe alocuri, ajută și ele mult. Evident, și prețurile – dacă vrei să vinzi vin, trebuie ca o sticlă să nu coste, în medie, mai mult decât 2 feluri principale de mâncare și în niciun caz prețul “la pahar” să nu fie mult mai scump decât “la sticlă” (prețul a 5 pahare să nu depășească cu mult prețul sticlei întregi). Cu cât mai creative sunt descrierile vinurilor (dar având în vedere specificul locului, tonul de comunicare general), cu atât mai bine: de la amuzamente precum “clienții fideli nu-l mai lasă din mână” la “best seller la fripturile de vită” sau “deliciul domnișoarelor” ori “preferatul somelierului nostru”, “value for money” șamd. Punctajele contează și ele – din partea specialiștilor sau de tip Vivino, unde publicul consumator dă stele.

Gustativ, trebuie ținut cont de faptul că, la vârste tinere, preferințele se îndreaptă în general către vinuri de exprimare rapidă, care se dezvăluie cu rapiditate: arome intense, directe, curate, gusturi amabile, învăluitoare, care nu agresează în niciun fel gura (arome de fructe, flori sau mirodenii, taninuri moi, textură catifelată, aciditate moderată, postgust mediu-lung).

Dacă tot vorbim de generații, ce-a fost mai întâi: oul sau găina?

Vinul “e cu noi de mii de ani”, o bună parte din omenire în consumă, îl prețuiește, îl asociază – cu mâncare, cu senzații și cu momente. Dar a rămas el vreodată la fel? Nu cumva mereu s-a schimbat, “s-a reinventat”, cum ne place astăzi să spunem? De la vinurile amestecate cu apă de mare ale greco-romanilor sau de la cele amestecate cu rășină de pin ori cele produse din struguri albi și negri amestecați la recoltare și până la vinurile din vii atent normate prin tăieri în uscat sau în verde, recoltate selectiv? De la vinificarea în vase fără capac, aflate sub cerul liber sau îngropate și care permiteau contactul cu oxigenul, la cisternele din inox cu temperaturi atent controlate și cu un contact la fel de controlat cu aerul înconjurător? E clar că s-a schimbat… În conformitate cu tehnologia disponibilă la un moment sau altul, în conformitate cu gusturile celor care-l beau.

(Acesta text a fost scris, aproape în aceeași formă, pentru revista Trends HRB în mai 2022)