Activitatea în lumea vinului mi-a oferit numeroase satisfacții de-a lungul celor 17 ani scurși până acum – de la întâlniri cu oameni interesanți (unii care chiar au făcut istorie) și călătorii plătite de alții, în locuri pe care nici n-aș fi visat să le văd. Ei, bine, asta e o nouă bucurie – și mă face să simt că particip direct la „facerea istoriei”: crearea primei Denumiri de Origine Controlate și Garantate (DOCG) din România, în Dealu Mare. Hai cu hashtag #DOCGDealuMare, așadar!

O perspectivă „din spatele ușilor” asupra nașterii primei DOCG din România

Se cuvine să precizez postura mea în acest proiect: am fost angajat, „pe persoană fizică”, de Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare, să ofer consultanță în activitățile de comunicare. Asta nu angajează revista Vinul.ro decât în măsura în care subiectul este de interes, oricum, pentru toți cei interesați de subiect.

Firește că am dispus de informații și de acces „în spatele unor uși”, pe care însă nu le-am folosit în revista sau pe site-ul Vinul.ro înainte de a fi făcute publice de către inițiatorii proiectului. Și, oricum, vinul românesc nu face obiectul vreunui secret de stat momentan, așa că vă rog să nu vă imaginați că am fost depozitarul vreunor „coduri nucleare secrete” – pur și simplu am fost plătit să fiu alături de oamenii care chiar au luat deciziile. Iar poziția asta, uneori, mi-a creat și frustrări – atunci când mi s-a părut mie că lucrurile nu se mișcă în sensul sau cu viteza pe care eu le-aș fi considerat necesare.

Ce înseamnă, după părerea mea, nașterea primei DOCG în Dealu Mare

Dincolo de cele spuse în comunicat (îl găsiți aici), din perspectiva mea momentul e important pentru că:

1. reprezintă prima asociere pornită dinspre producători spre opinia publică și spre autorități (cine a trăit în România în ultimele decenii știe cât de improbabile sunt asocierile spontane, mai ales când e vorba de business-uri concurente); asocierile anterioare au fost, de fapt, „impuse” de regulile privind negocierile de preaderare și apoi de participare a României la Uniunea Europeană – au fost organisme născute în laboratoarele birocrației europene, nu crescute organic;
2. oferă inițiatorilor imaginea „de a fi primii care își asumă reguli stricte din proprie inițiativă” – o diferențiere pe care alte regiuni, alți producători, au ratat-o. E drept că această asumare vine pe fondul celui mai prost (cantitativ) an viticol din istoria înregistrată a regiunii, după declarația inițiatorilor – dar asta nu cred că le știrbește din meritele de a fi primii;
3. dă încredere consumatorilor și impune un nou standard partenerilor din restaurante, din distribuția de vinuri și din marele retail;
4. captează atenția (nu doar națională) și promovează o regiune cu adevărat valoroasă – și nu doar din punct de vedere al vinului – care e aproape de București și accesibilă ușor din exteriorul sau interiorul țării. Promovarea DOCG Dealu Mare „pune vârf ascuțit” unei lănci cu care-și pot croi drum în „războiul pieței” mai multe tipuri de produse și servicii regionale: producători de carne și produse din carne, de brânzeturi, operatori din domeniul ospitalității, agenții de turism șamd;
5. oferă un exemplu altor crame, din alte regiuni;
6. consolidează (și se construiește pe) notorietatea și prestigiul cramelor fondatoare.

Sunt sigur că, peste 15-20 ani, când vinul românesc va fi văzut pe scena internă și internațională cu mult mai mare respect, momentul acesta va fi menționat ca un moment de referință, așa cum a rămas de referință „anul nașterii” primei DOCG din Italia – 1980. De azi înainte, „sky is the limit”.

Care sunt riscurile creării primei DOCG în Dealu Mare? Ce-ar putea să meargă rău

Pe termen scurt, primul risc ar fi ca întreaga inițiativă să se „împotmolească”. Din pricina numelui, în primul rând – căci formularea este una bună pentru etapa 1 de comunicare, căci atrage atenția, însă ea riscă să fie eliminată prin efectele legilor privind Denumirile de Origine din România și Uniunea Europeană.

Dacă fondatorii nu reușesc să cadă de acord în primul rând asupra criteriilor și metodelor de control transparent al aplicării criteriilor (care au fost deja stabilite în linii mari, dar trebuie duse până la detalii, poate chiar inclusiv până la tipurile de drojdii și de lemn folosite?!?), proiectul se va sprijini pe o fundație nesigură.

Dincolo de criterii și mecanismele de control, DOCG Dealu Mare are nevoie de comunicare: pornind de la o imagine (siglă) unitară, un site distinct al proiectului, pe care să se regăsească permanent informațiile esențiale, și continuând cu activități permanente de comunicare în social media și un calendar consistent de alte activități cu partenerii din industria ospitalității și cu publicul (masterclassuri, alte forme de educare, târguri, festivaluri etc).

Pe termen mediu, un risc ar fi acela ca proiectul să „rămână mic”: fie pentru că primele vinuri apărute sub clasificările superioare (DOC Garantată de DOCG Rezerva și DOCG Rezerva Specială) nu reușesc să se diferențieze între ele suficient de bine din punct de vedere organoleptic, fie că producția să nu fie suficientă încât să permită „expandarea” conceptului în afara unei liste scurte de restaurante și clienți bucureșteni „de elită”.

Centrifugarea poate fi, și ea, un risc: dispariția din nucleul dur de fondatori a unor crame, fără înlocuirea lor cu altele, tot atât de prestigioase. Succesul proiectului depinde, în primii ani, de păstrarea unității și de prezența celor mai prestigioși producători de vin din zonă.

Având în vedere structura plantațiilor – predominant cu struguri roșii, dar cu destul de mulți struguri albi – estimez că pe termen mediu și lung acest DOC va avea nevoie de cel puțin o ajustare – pentru a include și un blend alb în zona clasificărilor superioare.

Cine sunt fondatorii DOCG Dealu Mare – „pe persoană fizică”?

Se cuvine să fiu primul care să îi felicite și să recunoască meritele nucleului de fondatori ai „noului Dealu Mare”, pe care îi puteți vedea în imaginea din deschiderea acestei postări: de la stânga la dreapta, începând cu rândul de jos și apoi cu cel de sus, Virgil Harabagiu (Licorna Winehouse), Sebastian Ion (Dagon Clan), Mihaela de Poix (SERVE), Aurelia Vișinescu (Domeniile Săhăteni), Mihai Baniță (LacertA Winery), Dumitru Vârgă (Budureasca), Dragoș Vasile (Budureasca), Dan Balaban (Davino – cu o mențiune specială pentru că el a fost cel care i-a „coagulat” și pe ceilalți), Virgil Mândru (Apogeum și Tohani – care a intrat în asociere special pentru a da greutate inițiativei, deși nu era membru inițial) și Fiorenzo Rista (Viile Metamorfosis).

Le urez succes și îmi urez succes cu ei!