Gastronomia și vinurile din România în 2019: cred că am oferit niște exemple și am stabilit niște standarde

Pentru mine, 2019 a fost anul în care am avut câteva motive solide să mă bucur, profesional vorbind. Cred că am reușit să dovedesc (evident, împreună cu colaboratorii) că ideile au putere și consecințe concrete, atunci când oamenii aderă la ele. Am decis să fac un bilanț al anului aici, pentru când mă mai întreabă câte cineva și tind să uit cu ce m-am ostenit.

Avem o zi a vinului românesc

În primul rând, au fost „întreprinderile” legate de gastronomie, unde împreună cu Cosmin Dragomir și cu Nico Lontras cred, fără falsă modestie, că am scris istorie:

• Parlamentul a votat Legea 79/2019, prin care se declară prima duminică din octombrie drept Zi națională a gastronomiei și vinurilor din România – am fost în mare măsură autor al Manifestului care a stat la baza inițiativei legislative. Pare ciudat azi, dar: până am organizat – eu, Cosmin Dragomir și Nico Lontras – primul Congres național pentru gastronomia și vinurile din România, nimeni nu avusese ideea asta… Nu se vorbea nicăieri într-un mod organizat, eventual și profesionist, despre acest subiect (multiplu). „Fița” era gastronomia italienească, (franțuzească, japoneză șamd), în niciun caz cea românească – și singurele forme de „mândrie culinară” autohtonă erau proiectate la marginea atenției publice, lipsite de lumina rampei. Până în 2017, când am făcut acest prim Congres, nu-mi aduc aminte să fi existat în Capitală un restaurant cu specific românesc (sau care să se revendice de la acesta) în afară de Zexe unde să se practice o bucătărie la care să te mândrești să inviți un oaspete străin pretențios. De-atunci, au început să apară – și au început să apară și în restaurante „obișnuite” tot mai multe rețete tradiționale românești. Îmi place să cred că asta s-a datorat și discuțiilor despre „tradiționalul românesc” pe care le-am propagat.
• Am creat un prim Ghid de bune practici pentru promovarea tezaurului culinar și oenologic românesc, punând astfel un prim instrument de care să se poată folosi oricine.
• În afară de Ghidul de bune practici, am creat un concept și am dat un exemplu că se poate: prima Gală a gastronomiei și vinurilor din România, la Palatul Parlamentului, sub patronajul Senatului, cu participare a unor exponenți de primă mărime ai statului român și a corpului diplomatic acreditat la București. Cu vizibilitate la Televiziunea națională.
• Am organizat, în marja primei Zile naționale pentru gastronomia și vinurile din România, o întreagă campanie – timp de o lună – pentru promovarea unor meniuri românești în restaurantele din Sectorul 5.  Chiar dacă proiectul a fost unul mai complex și a implicat sprijin din afară, se cuvine să menționez că Adriana Popescu a fost cea care a negociat cu localurile, a ales meniurile (inclusiv le-a asezonat cu glumițe pe unele) și a comunicat întregul proiect.
• De asemenea, în marja aceleiași sărbătoriri, am inițiat și o serie de dezbateri pe tema identității gastronomice naționale. Seria s-a întins din septembrie până în decembrie 2019.
• Am publicat cartea care reunește recomandări experte de bucate de pe teritoriul românesc din partea unor renumiți bloggeri culinari – Foodlovers Guide into Romanian Treasures – o continuare a ediției de anul trecut cu recomandări de vinuri românești de la bloggeri și somelieri, Winelovers Guide into Romanian Treasures.
• Am organizat primul concurs regional pentru vinurile dobrogene și prima expoziție tematică de „vinuri și bucate dobrogene” – văzute ca un tot unitar și puse „în scenă” de o manieră care să ofere un exemplu de promovare a unei regiuni.
• Am reușit să organizăm cea de-a 11-a ediție a Premiilor de excelență Vinul.ro, care (dincolo de satisfacția noastră, a organizatorilor) confirmă – prin numărul de vinuri înscrise și prin faptul că a depășit un deceniu – că este un instrument necesar industriei.

Avem un embrion de certificări calitative independente la rafturile cu vin

Legat strict de vin, reușita a fost pe jumătate, însă din punctul meu de vedere și aici am rostogolit un bulgăre la care se va adăuga tot mai multă consistență: apariția punctelor Vinul.ro pe rafturile unui mare retailer (Auchan) va impulsiona utilizarea argumentelor calitative furnizate nu de crame, nici de retaileri, ci de o terță parte, independentă. Destul de practicată în străinătate, metoda asta de semnalizare a calității întârzia să apară la noi. Reușita e pe jumătate, fiindcă până la ora la care scriu aceste rânduri (decembrie 2019) nici în România nu vorbim de autocolante sau neckhangere cu punctajele atașate direct sticlelor, ci de menționarea lor dedesubt, pe marginea raftului unde apare și eticheta cu prețul. Dar se va întâmpla. Că va fi în 2020, că va fi în 2021, dar se va întâmpla. Pentru asta, meritul principal îi aparține consultantului independent de vânzări Marius Dinu – căruia îi mulțumesc și aici. El a fost cel care a explicat în birourile achizitorilor din marele retail, timp de vreo doi ani, importanța semnalizării calității vinurilor în actul de vânzare.

Avem o carte românească despre vin destinată amatorilor: „Connaisseur fără ifose”

„Connaisseur fără ifose„, cartea scrisă de mine și apărută în decembrie 2019 la editura GastroArt a amicului Cosmin mai sus menționat, este – cel puțin după știința mea la acest moment – prima carte despre vin destinată amatorilor scrisă de un autor român. Accesibilă ca limbaj și care nu-și propune să creeze specialiști, ci să-i facă pe oamenii care pur și simplu apreciază vinul fără vrea să-și facă o carieră din asta să-l înțeleagă mai bine.

Volumul nu e deloc tehnic, ci folosește cuvintele cele mai simple și oferă și un dicționar al termenilor de specialitate, explicați pe înțelesul oricui nu este analfabet funcțional. Da, literatură autohtonă de profil mai există și e valoroasă, dar e destinată fie somelierilor, fie pasionaților de vin – nu publicului larg. Să mai spun că sunt mândru de asta?!?

Cartea e un pariu personal (dooh!, nu mai era nevoie să spun asta, știu). Am pus în scris contextul în care există vinul – gastronomic, în primul rând – dar și cu câteva considerente personale de ordin cultural și istoric prin prisma cărora „văd” eu vinul. Am încercat să fac asta fără snobeală, sper că mi-a și ieșit.

• Sigur am făcut și (cel puțin) o eroare în carte – dar este una onestă și care sper să dea startul unei dezbateri oneste: am scris acolo că vinul este băutura fermentată obținută exclusiv din struguri. Am aflat ulterior că, în ciuda întregului spirit al Legii viei și vinului și în ciuda întregii legislații și a înțelegerii obișnuite, s-a creat în Europa – și, deci, și în România – o „portiță” care permite și „vinurilor” din alte fructe să se numească așa. Este un lucru cu care nu sunt deloc de acord, din motive care apar în carte foarte clar. Nu știam la vremea respectivă despre această portiță din lege – care consider că anulează, practic, întregul „discurs” despre terroir, despre cultura și importanța vinului șamd.

Am pus umărul la fondarea primei Denumiri de Origine Controlate și Garantate (DOCG) din România, în Dealu Mare

Și asta e cumva istorie, și nu una de neglijat: am făcut parte din echipa care a pus fundația pentru prima certificare colectivă privată de la noi din țară (#DOCGDealuMare). Mai e drum până la finalizarea ei oficială, dar sunt convins că aceasta va oferi „tăiș” eforturilor de promovare a zonei și, în general, a vinului românesc. Și sunt sigur că și alte asociații de producători vor căuta să-și găsească diferențiatori specifici și să-și construiască vectori comuni de promovare – iar aceste sisteme vor construi, în timp, renumele oenologic al țării noastre.

Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare a anunțat intenția în decembrie 2019, eu scriam că e nevoie de astfel încă din luna mai, într-o prezentare susținută pe 10 iunie 2019 la conferința WineMark, dând exemplul altor țări: „…acolo, producătorii grupați în asociații au depășit demult reglementările impuse de stat și “și-au luat soarta în propriile mâini”. Au colaborat pentru crearea unor standarde regionale de producție și gust și au cerut statului să recunoască deciziile lor. În urma acestei colaborări – între producători și dintre producători și autorități – s-au pus bazele sistemelor de clasificare calitativă a vinurilor din interiorul unor regiuni. S-au stabilit soiurile de struguri autorizate în respectivele zone, metodele de producere, duratele de maturare sau învechire la sticlă, ba chiar și însemne vizuale care atestă că vinurile respectă aceste condiții (gândiți-vă la “cocoșul de Chianti”, pus pe sticle)„.