Dum. apr. 14th, 2024

Aș da-n violoncele de la mine pentru acest 1909: ANNO 5 de la Licorna Winehouse!

Dacă încă nu v-ați trezit bine, profit de ocazie să vă iau pe nebăute, ca să gustați mai întâi un pic de dulceață de cireșe amare, să beți o gură de apă, să vă răsfățați, să vă întremați și să nu vărsați cafeaua:

Ce-i cu muzica asta? E că m-am trezit cu melodia-n cap după ce-am băut aseară Licorna ANNO 5 1909 făcută de Gabi Lăcureanu în #DealuMare și medaliată cu Mare Medalie de Aur la Premiile de excelență Vinul.ro 2021 (doar 5 din 156 au binemeritat distincția asta – le vedeți în poză și pe ele). C-o fi fost vinul responsabil pentru asta, c-o fi fost altceva, cert e că vă propun să le încercați și voi pe-amândouă. Eu mi-am început ziua bine cu violonceliștii ăștia și cu doar un foarte mic regret că nu-i nici ora potrivită și nici eu nu mai am rămas în sticlă, să le încerc simultan. Nu există decât 1909 sticle – de-aici și numele – iar vinul e un surprinzător, complex și bogat blend de Fetească neagră, Merlot și Cabernet Sauvignon din ani diferiți. Dar asta contează mai puțin acum, bucurați-vă de el cât puteți – costă vreo 130 de lei sau ceva de genul ăsta (mie mi-a rămas de la concurs). Vedeți că nu apare la ei pe site, probabil trebuie să dansați vreun ritual de invocare pe la poarta cramei sau să apelați la ceva intervenții, dacă-l vreți.

Toată seria asta de „muzica vinului” (search pe blog pentru mai multe) e inspirată de câteva discuții la un (nu mai spun câte) pahar cu artistul conceptual Zoli Toth. Gustați-l și pe el, nu stați momâi 🤪 ! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *