mar. mai 11th, 2021

Răspunsul este “branduri” – aproape indiferent care era întrebarea. Inclusiv la vin

Acesta este un articol scris la invitația Grupului de presă MediaUno pentru una dintre publicațiile lor de tip proiect special intitulată „Cum protejăm România”. Îl postez și aici pentru ca măcar eu să știu de unde-l pot găsi vreodată. În plus, mi se pare la fel de valabil pentru industria vinului ca pentru oricare alta. Așadar:
“Dacă vrei să salvezi lumea, pornește o afacere… Omenirea nu a scos două miliarde de persoane din sărăcie mulțumită ONG-urilor și birocraților – ci prin capitalism, prin generarea de creștere economică” acesta este sfatul oferit de scriitorul, economistul și matematicianul Nassim Nicholas Taleb tinerilor care vor “să facă bine”. În aceeași ordine de idei, Taleb mai spune un lucru la care ader cu tărie: “Capitalismul este un mecanism minunat care transformă lăcomia umană individuală în virtute colectivă”.

Brandul – chintesența capitalismului?

Cu riscul să extrapolez nepermis și să-mi depășesc enorm de mult modesta-mi competență (care este în domeniul vinului), vreau să propun ca răspuns la întrebarea “Cum protejăm România” cuvântul din titlu: „brand”. Marcă. Un concept de proprietate intelectuală. E valabil indiferent daccă vorbim de vin, rulmenți, turism sau servicii.
Pentru că un brand este, în înțelegerea mea, vârful unui aisberg care are ca fundament (cum înțeleg eu ce spune spune Taleb) lăcomia omului (inerentă și binefăcătoare, după părerea mea), combinată cu o idee solidă de afaceri și știința de a transforma ideea în produs ori serviciu concret, plus puterea de a duce ideea și produsul către publicul țintă și de a crește, de a apăra ideea și produsul de amenințări peste timp  – inclusiv amenințări de tip “lebăda neagră”, despre care vorbea Taleb în cartea cu același nume. Fie că “lebăda neagră” se numește “Criză subprime”, fie că se numește “COVID 19” sau altfel, îi rezistă cu succes doar ceea ce numim “branduri solide”. Cele ale căror (re)nume nu rezistă dispar din memorie, sunt destructurate pe active și pasive, recompuse ori preluate de alte branduri. Brandul este vârful de lance al eforturilor economice – în spatele lui se concentează toate eforturile și toate scopurile unui business.
Brandul este, într-un fel, chintesența capitalismului.
Îmi pare bine să-l contrazic pe Marx chiar și târziu și în lipsă, dar viziunea lui asupra subiectului – cu proprietatea asupra mijloacelor de producție – mi se pare rudimentară ca o ghioagă. În special azi, când brandurile cele mai mari ale lumii nu produc, practic, nimic fizic și concret ele însele: cel mai puternic motor de căutare online, Google, nu deține internetul; cel mai mare site de vacanțe nu deține niciun hotel; cele mai mari companii de telefonie nu produc, cu angajați proprii, niciun telefon. Și așa mai departe: puterea nu aparține celor care dețin mijloacele de producție, ci acelora care concep și implementează, prin efort intelectual, intuiție și muncă în timp, principiile ordonatoare ale producției și comerțului.
Iar dacă tot am adus vorba despre capitalism, poate că e momentul să aduc în atenție o constatare – amară, a pierzătorului! – făcută de Mihail Emilianov, vicepreședintele Comisiei de legislație din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, în aprilie 2018 (și repovestită mie de către expertul român în proprietate intelectuală Radu Bozocea, căruia îi mulțumesc și aici): “… tocmai proprietatea intelectuală este responsabilă pentru succesul lor și, mai presus de toate, pentru dominația lumii anglo-saxone și occidentale”.
Deci, cum salvăm / protejăm România?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *